Romanian English French German Russian
Danube Eastern Europe Regional Water Forum

Danube Eastern Europe Regional Water Forum
21-23 Octombrie 2021

Forumul Regional al “Apei Dunăre-Europa de Est” – 2021

 

Ediția 2021 a Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” a avut loc în sistem “on line” prin organizarea de către Comisiile Principale ale Asociației Române a Apei a câte unei manifestări tehnico-științifice. Forumul a avut ca temă principală “Sectorul românesc de alimentare cu apă și canalizare - provocări actuale”.

Evenimentele au fost organizate de toate cele 8 Comisii Principale ale Asociației şi au fost onorate cu prezenţa de peste 700 participanţi individuali (prin peste 680 conexiuni active), reprezentanți ai operatorilor de apă şi canalizare, proiectanților de specialitate, consultanților, instituţiilor academice, producătorilor și furnizorilor de materiale, echipamente și tehnologii, autorităților centrale și locale. 

Au fost susţinute şi dezbătute 31 de prezentări ale unor experţi şi specialişti recunoscuţi la nivel naţional şi din Italia, Portugalia, Canada, Spania, Germania şi Olanda.

 

Împreună ştim mai mult!

 


 

 

Danube Eastern Europe Regional Water Forum

COMUNICAT

Stimați parteneri,

Asociația Română a Apei organizează, anual, la Palatul Parlamentului din București, Forumul Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est”, eveniment la care participă profesioniști din domeniul apei, reprezentanți ai autorităților centrale și locale și oameni de afaceri din România și din străinătate.

           

Având în vedere prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării în condițiile creșterii numărului de infectări din această perioadă cu virusul COVID-19, precum și măsurile luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, măsuri necesar a fi luate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, la care se raportează inclusiv conducerea Centrului Internațional de Conferințe din cadrul Palatului Parlamentului - București, organizarea evenimentelor la care participă un număr mare de persoane nu este posibilă.

 

Astfel, ediția din 21-23 octombrie 2021 a Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” va avea loc în sistem “hibrid” prin organizarea de către fiecare Comisie Principală a Asociației Române a Apei a unei manifestări tehnico-științifice cu prezență fizică și/sau on-line, în funcție de situația pandemică, având ca temă principală propusă: “Sectorul românesc de alimentare cu apă și canalizare - provocări actuale” iar expoziția de specialitate EXPO APA ce urma să aibă loc în perioada 21-23 octombrie 2021 a fost reprogramată pentru anul viitor, în cadrul Forumului Regional al Apei Dunăre-Europa de Est” ce va avea loc în perioada 23-25 mai 2022, la Palatul Parlamentului din București.

 Vă mulțumim!


Dear partners,

The Romanian Water Association organizes, annually, at the Palace of the Parliament in Bucharest, the Danube-Eastern Europe” Regional Water Forum, an event attended by water professionals, representatives of central and local authorities and businessmen from Romania and abroad.    

  

Given the prolongation of the state of alert throughout the country in the conditions of the increasing number of infections during this period with the COVID-19 virus, as well as the measures requested by the National Committee for Emergency Situations, necessary measures to be taken to prevent and combat pandemic effects, to which the management of the International Conference Center within the Palace of the Parliament - Bucharest refers, the organization of events with a large number of participants is not possible.

 

In this case, the 2021 October 21-23 edition of the Regional Water Forum "Danube-Eastern Europe" will take place in a "hybrid" system by organizing by each Main Commission of the Romanian Water Association a technical-scientific conference with physical presence and / or online, depending on the pandemic situation, having as main proposed theme: “The Romanian water supply and sewerage sector - current challenges” and the specialized exhibition EXPO APA that was scheduled to take place between October 21-23, 2021 was rescheduled for next year, within the Regional Water Forum "Danube-Eastern Europe" which will take place on May 23-25, 2022, at the Parliament Palace in Bucharest.

 Thank you!


 

Manifestarile se adreseaza tuturor specialistilor din domeniul apei incepand cu administratorii resurselor de apa, operatorii de alimentare cu apa si canalizare si nu in ultimul rand publicului larg interesat de imbunatatirea performantelor tehnice si manageriale ale sectorului.


In cadrul expozitiei specializate, furnizorii de echipamente si tehnologii dedicate apei se vor intalnii fata in fata cu utilizatorii acestora (operatorii de servicii de alimentare cu apa si canalizare) putand astfel sa-si promoveze eficient cele mai noi produse. In anul 2021 se vor organiza pavilioane dedicate firmelor de proiectare, antreprenorilor generali si consultantilor. 

 

   

 

 

 

[/html][/fluid]